spot_img
10.3 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăEvenimentȘofer cercetat pentru mai multe infracțiuni, reținut de polițiști

    Șofer cercetat pentru mai multe infracțiuni, reținut de polițiști

    Un bărbat din Turceni a fost reținut pentru mai multe infracțiuni. El s-a urcat băut la volan și a condus o mașină neînmatriculată, fără a avea permis de conducere. 

    „La data de 6 martie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au depistat, în flagrant delict, un bărbat de 31 de ani, din orașul Turceni, în timp ce conducea un autoturism care nu avea aplicate numerele de înmatriculare, pe raza localității.
    Din verificările efectuate în bazele de date ale poliției, s-a stabilit faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul condus de acesta are plăcuțele de înmatriculare retrase din data de 24 decembrie 2023.
    Polițiștii rutieri l-au testat pe acesta cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea determinării alcoolemiei.
    În cauză a fost luată măsura reținerii bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul cu numere de înmatriculare retrase, fără a deține permis de conducere și conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a altor substanțe, acesta fiind introdus în arestul IPJ Gorj, urmând ca astăzi să fie prezentat unităţii de parchet competente cu propuneri legale”, a transmis IPJ Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    Amenințată de soț

    Băut la volan

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: