Încă un șofer, consumator de substanțe interzise, prins conducând. De această dată este vorba despre un tânăr ce se deplasa prin Municipiul Târgu Jiu.
„La data de 13 septembrie a.c., ora 13:40, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu-Biroul de Ordine Publică au depistat în trafic un bărbat de 29 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu, din localitatea de domiciliu, iar în urma testării cu aparatul drugtest acesta a indicat prezența în organism a substanțelor psihoactive.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența substanțelor psihoactive”, a transmis IPJ Gorj.