spot_img
14.5 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăEvenimentTâlhar urmărit naţional, prins în Gorj

    Tâlhar urmărit naţional, prins în Gorj

    Un individ în vârstă de 27 de ani, din Mătăsari, dat în urmărire naţională, după ce a fost condamnat la executarea unei pedepse de doi ani şi şase luni închisoare pentru tâlhărie, a fost prins de poliţişti şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. „Urmare a activităţilor de investigare efectuate, poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Mătăsari, l-au depistat pe Ion C., de 27 de ani, din comuna Mătăsari, judeţul Gorj, pe numele căruia, în luna martie 2010, a fost emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie”, a exemplificat Daniel Ionuţ Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Tânărul fusese dat în urmărire naţională întrucât s-a sustras executării pedepsei închisorii, fiind depistat de poliţişti într-un imobil din comuna Mătăsari. În sarcina lui Ion C., s-a reţinut faptul că, în data de 28 august 2008, în jurul orelor 20:30, împreună cu alţi doi inculpaţi, a pătruns în incinta unei cariere miniere, iar de aici au sustras patru traverse metalice în valoare de 1.260 de lei. Fiind surprinşi de către agentul de pază, pentru a păstra bunurile sustrase şi a-şi asigura scăparea, au exercitat împotriva acestuia acte de violenţă producându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 5-6 zile de îngrijiri medicale.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: