spot_img
15 C
Târgu Jiu
joi, octombrie 17, 2024
Altele
    AcasăEvenimentTârgu Jiu: A spart cauciucurile autospecialelor poliției

    Târgu Jiu: A spart cauciucurile autospecialelor poliției

    O femeie s-a ales cu dosar penal, după ce a distrus cauciucurile autospecialelor poliției. Ea a sărit gardul instituției de la Târgu Jiu, pentru a ajunge mașini. Ulterior, a sustras și plăcuțele de înmatriculare ale vehiculelor.

    „În noaptea de 17 octombrie a.c., polițiști din cadrul IPJ Gorj au identificat o femeie de 44 de ani, din municipiul Târgu Jiu, care este bănuită de faptul că seara trecută, la ora 21:53 ar fi intrat în curtea interioară a Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, escaladând gardul de împrejmuire, ar fi tăiat pneurile a 10 autospeciale și ar fi sustras 8 plăcuțe cu numerele de înmatriculare.
    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și distrugere.
    Femeia este cunoscută cu afecțiuni psihice, respectiv schizofrenie și tulburare bipolară afectivă.
    Din verificările efectuate de polițiști a reieșit faptul că în anul 2022 și 2023 persoana a fost cercetată pentru infracțiuni similare, atât în municipiul Târgu Jiu, cât și în comuna Bâlteni, însă, ulterior, părțile vătămate și-au retras plângerile, ca urmare a luării la cunoștință privind starea de sănătate a femeii.
    Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii incidentului și pentru luarea tuturor măsurilor legale.
    La nivelul IPJ Gorj sunt efectuate verificări interne pentru stabilirea împrejurărilor în care polițiști desemanți cu supravegherea spațiului interior, prin acțiunile lor (sau prin lipsa lor de acțiune) nu au sesizat pătrunderea, fără drept, a unei persoane neautorizate, în interiorul instituției”, a transmis IPJ Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!