Un adolescent din Târgu-Jiu s-a ales cu dosar penal și riscă să ajungă la închisoare după ce a fost prins în timp ce conducea o motocicletă fără a deține permis de conducere. Acesta a fugit de oamenii legii care l-au urmărit prin oraș. Gestul teribilist al adolescentului va avea urmări penale.
Potrivit IPJ Gorj, tânărul în vârstă de 17 ani a fost observat de un echipaj de la poliția rutieră pe strada Tudor Vladimirescu, iar la vedrea oamenilor legii acesta a încercat să fugă. Pentru prinderea șoferului fugar polițiștii au cerut întăriri și a fost nevoie de instituirea unor filtre pe străzile din oraș. Băiatul a fost testat și cu aparatul etilotest, iar rezultatul a arătat că acesta nu consumase băuturi alcoolice. Pentru fapta sa, adolescentul teribilist riscă între unul și cinci ani de închisoare. Mai mult, oamenii legii trebuie să afle dacă băiatul a sustras motocicleta de la proprietar sau i-a fost încredințată, condiții în care vor trebui să întocmească un dosar penal pe numele celui care i-a încredințat vehiculul știind că nu deține permis de conducere.