spot_img
20 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăEvenimentUn tânăr, acuzat că a făcut sex cu o minoră

    Un tânăr, acuzat că a făcut sex cu o minoră

    Părinţii unei copile din comuna Runcu, l-au dat pe mâna Poliţiei pe cel care a profitat de naivitatea fiicei lor, în vârstă de nici 14 ani. În replică, tânărul spune că fata a fost de acord, o iubeşte şi îşi doreşte s-o ceară în căsătorie pe copila, elevă în clasa a VIII-a.

    Ştia că este minoră, dar iubirea a învins şi aşa a ajuns să întreţină cu ea relaţii sexuale. Nu a contat că avea doar 13 ani, şi că ar putea avea probleme, mai ales că părinţii copilei se împotriveau relaţiei dintre ei doi. Acum, a fost dat pe mâna Poliţiei şi riscă să facă puşcărie. Chiar dacă după ce l-au văzut cu cătuşe la mâini, părinţii copilei au încercat să dreagă busuiocul, legea nu prevede împăcarea părţilor, iar fapta reclamată rămâne pentru cercetare. Este povestea unui tânăr din comuna gorjeană Runcu, acuzat de săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor. Tânărul în vârstă de 22 de ani a cunoscut-o pe copilă când ea avea doar 13 ani. Iubirea dintre ei a durat ceva vreme, însă, prinţii copilei au aflat toată povestea şi au mers glonţ la Poliţie. Tânărul a declarat în faţa parchetului că o iubeşte pe fată, chiar dacă este elevă în clasa a VIII-a şi vrea s-o ia de nevastă. Procurorii au decis totuşi să-l lase liber pe individ, cu condiţia de a nu părăsi ţara pentru următoarele 29 de zile. „Pe parcursul cercetărilor efectuate de către poliţişti s-a constatat că tânărul a întreţinut acte sexuale consimţite cu fiica reclamantei, în mod repetat. Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii judiciare a suspectului”, a adăugat Daniel Ionuţ Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: