spot_img
12.1 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăEvenimentVindea petarde fără autorizaţie

    Vindea petarde fără autorizaţie

    O femeie de 30 ani, din Municipiul Târgu-Jiu, care oferea spre comercializare articole pirotehnice din categoria I, fără a poseda autorizaţie, a fost prinsă de poliţişii de la Biroul Arme. Cu ocazia controlului, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării un număr de 33 artificii din categoria I. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a regimului obiectelor pirotehnice. „Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an. Comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an”, a subliniat George Neagoe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: