
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski , a anunţat sâmbătă seară că atacurile Rusiei din cursul nopţii precedente asupra regiunii Odesa au lăsat 1,5 milioane de oameni fără energie electrică, o situaţie care ar putea dura câteva zile, deşi echipele de tehnicieni lucrează non-stop pentru refacerea infrastructurii energetice lovite, anunță ziare.com.
„Situaţia din regiunea Odesa este foarte dificilă. După atacul nocturn al dronelor iraniene, Odesa şi alte oraşe şi sate din regiune se află în întuneric. Până în prezent, mai mult de 1,5 milioane de oameni din Odesa nu au energie electrică. Doar infrastructura critică este conectată, în măsura în care este posibilă furnizarea de energie electrică”, a spus Volodimir Zelenski în mesajul său zilnic transmis ucrainenilor la sfârşitul zilei.
El a precizat că în total, ruşii au folosit în cursul nopţii trecute 15 drone Shahed (de fabricaţie iraniană) pentru a ataca regiunea Odesa, iar apărarea antiaeriană ucraineană a reuşit doborârea a zece dintre ele.