Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Henri Coandă din București, sâmbătă, 17 septembrie, după ce un pasager a făcut infarct în timpul zborului, anunță ziare.com.
Serviciul de Asistenţă Medicală al Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti a reuşit să intervină cu succes şi să salveze viaţa unui pasager în vârstă de 66 de ani, informează reprezentanţii aeroportului.
Pasagerul se afla la bordul aeronavei companiei aeriene Corendon Airlines, care efectua un zbor pe pe ruta Katowice (Polonia) – Antalya (Turcia).
Pasagerul a fost transportat în stare stabilă la Spitalul Elias din Bucureşti.
Aeronava companiei aeriene Corendon Airlines a decolat de pe AIHCB la ora 09:00, continuându-şi cursa către Antalya.