spot_img
16.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesAgresor liber în municipiul Motru

    Agresor liber în municipiul Motru

    Femeile din Motru se tem de un agresor, care a făcut deja două victime, internate în Spitalul Municipal, în Secţia Chirurgie, unde cu sprijinul medicilor încearcă să se vindece fizic. Datorită eforturilor Poliţiei, agresorul a fost identificat în persoana unui bărbat de 38 de ani, care la prima vedere pare un om normal, mai ales că există informaţii, că deşi nu are ocupaţie, ar desfăşura activităţi sociale pe lângă o grădiniţă dintr-un sat ce aparţine de municipalitate.

    Modul de acţiune al agresorului este următorul: îşi aşează punctul de observare în apropierea unui obiectiv alimentar, frecventat de diverse femei, după care le urmăreşte până la intrarea în scara de bloc unde acţionează, lovindu-le cu un corp contondent, pe care îl ţine ascuns până acolo. Ţintele predilecte ale loviturilor sunt capul şi faţa, lovituri după care femeile pot rămâne mutilate. Agresorul nu loveşte decât daca victima este singură. Zilele trecute un suspect a fost reţinut de Poliţie şi confruntat cu victimele, însă, a fost pus în libertate după angajarea unui avocat, deşi victimele l-au recunoscut. La sfârşitul săptămânii, Consiliul Local, a aprobat organigrama şi regulamentul de funcţionare al Poliţiei Locale, care are în obiectiv şi securitatea cetăţenilor. Este normal ca patrulele formate din aceşti angajaţi ai administraţiei să observe orice manifestare de violenţă şi să intervină până la clarificarea acestui gen de violenţă, care a determinat în Motru o reacţie de panică justificată. Unul dintre poliţiştii care lucrează în sistemul de stat crede că poate fi vorba de o deviaţie comportamentală, mai ales că, după câte se pare, suspectul pus pe liber nu a fost căsătorit şi nu a avut relaţii declarate cu vreo femeie. Până la clarificarea cazului autorităţile ar trebui să transmită populaţiei măsurile de securitate pe care le-au luat, altfel părinţii s-ar putea teme pentru fetele lor, bărbaţii pentru neveste şi prietene şi în general fiecare pentru sine si pentru celălalt. Vom reveni cu amănunte.

    Te-ar mai putea interesa

    7 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: