spot_img
10 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesBărbat din Licurici, mort la o lună după ce i-a explodat o...

    Bărbat din Licurici, mort la o lună după ce i-a explodat o butelie în față! Dosar penal, la Parchetul Târgu Cărbunești

    Un bărbat de 56 de ani din comuna Licurici a decedat la SJU Craiova, la începutul acestei săptămâni, urmare a arsurilor suferite după ce o butelie i-a explodat în față. Gorjeanul Ion Buda a stat o lună în spitalul din Craiova, în stare gravă, iar corpul acestuia se află și acum la morga unității medicale. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru uciderea din culpă. 

    „La data de 08 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Târgu Cărbunești au fost sesizați de către Spitalul Județean de Urgenta Craiova despre faptul că un bărbat, domiciliat în comuna Licurici, a decedat, fiind internat în această unitare spitalicească din data de 05 octombrie a.c, ca urmare a unor arsuri suferite. A fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești. În prezent, se efectuează cercetări cu privire la cauzele și condițiile care au condus la producerea evenimentului”, a transmis IPJ Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: