spot_img
Altele
    AcasăHeadlinesBravo Energia!

    Bravo Energia!

    Debutantă în cupele europene, Energia a stabilit un adevărat record în EuroChallenge ajungând în careul de aşi

    De obicei, în sport, ierarhiile sunt făcute în funcţie de bani, însă există şi excepţii. Echipa de baschet Energia a reuşit ceea ce nimeni nu şi-ar fi putut închipui, să ajungă chiar la debut în semifinalele EuroChallenge. Târgujienii au jucat cu ambiţie, determinare şi au reuşit să dea multe calcule peste cap învingând echipe care au bugete de zeci de ori mai mari. „Ceea ce am realizat este uimitor. Am jucat un baschet bun, nu am ajuns din întâmplare în Final Four, aşa că trebuie să fim mândri cu ceea ce am realizat”, a comentat antrenorul Antonis Constantinides. Acesta a mers mai departe. „Am ajuns până aici în EuroChallenge având un buget comparabil cu salariul unui jucător de la Astana, Brindisi sau Trabzon. În ciuda acestui buget modest, echipa a avut un succes pentru club, pentru baschetul românesc, iar jucătorii trebuie să fie mândrii de ceea ce au realizat”, a mai spus Constantinides.

    Plecaţi la drum cu gânduri mari, cei de la Energia au simţit pe propria piele ce înseamnă o semifinală de cupă europeană. Adversarii de la Trabzonspor Medical Park au avut avantajul terenului propriu, care a contat foarte mult în economia finală a meciului. Gorjenii au plecat ca din puşcă, au avut 8-0 în primul sfert, 22-17 după primele 10 minute, dar şi 27-17 în sfertul doi. Ei bine, de acolo ceva s-a rupt, gazdele au avut un parţial de 22-4, aşa că la pauza mare tabela era favorabilă turcilor, 39-31. În actul secund, turcii au continuat să domine jocul sub cele două panouri, aşa că Energia a cedat cu 83-63 ratând calificarea în finala mare.
    Antrenorul Energiei, Antonis Constantinides a fost fair-play şi la final a recunoscut superioritatea adversarilor. „În primul rând vreau să felicit echipa din Trabzon. A fost o victorie meritată. Din punctul meu de vedere, meciul a fost pierdut în sfertul al doilea. Am început jocul uimitor de bine, am surprins Trabzonspor în primul sfert, practic nu au ştiut ce se întâmplă cu ei în primele minute, însă din păcate în sfertul secund s-a petrecut exact opusul. Am avut probleme mari în a-l opri pe Hardy şi acesta a fost principalul motiv pentru care am pierdut. Desigur, ştim ca baschetul este un sport de echipă, dar în prima repriză s-a jucat cinci oameni împotriva unuia singur, Hardy. În a doua parte a meciului Trabzonspor a avut mai multă putere decât noi, iar antrenorul Markovic a făcut un lucru foarte inteligent, a mizat pe o rotaţie foarte mare, venind cu un plus cu jucătorii de pe banca sa. S-a văzut că rotaţia noastră este una foarte scurtă, acolo s-a făcut diferenţa”, a comentat Constantinides.

    De partea opusă, antrenorul lui Trabzonspor, Nenad Markovic a savurat calificarea în finală. „Felicit echipa Energiei. A ajuns aici, în Final 4, şi cred că a meritat asta. Noi am câştigat partida la 20 de puncte, dar am tratat meciul foarte serios, pentru ca ştiam la ce ne puteam aştepta. Ca să fiu sincer, anticipam o asemenea replică încă din startul partidei. Am avut emoţii în propria noastră sală, am fost foarte lenţi, ne-am apărat la fel de lent, iar ei ne-au pedepsit la aproape fiecare ocazie pe care au avut-o. Din fericire pentru noi ne-am revenit în sfertul secund când Energia a marcat doar 9 puncte, iar noi 22. Atunci am revenit în joc şi am putut aborda repriza a doua de pe coordonatele noastre, şi astfel am controlat meciul până la sfârşit. Îmi felicit jucătorii ca au trecut peste stresul şi emoţiile unei semifinale în faţa unui adversar destul de incomod. Ştiu că nu a fost deloc uşor”, a spus şi Markovic.

    Energia, locul 3 în EuroChallenge

    Ieri, Energia a reușit marea surpriză și câștigat meciul jucat contra neților de la Fraport Frankfurt. Scorul final a fost de 83-80, victoria venind pe final de joc datorită unui coș marcat de Watson de la distanță. Partida cu germanii a fost una echilibrată, ambele echipe au reușit să conducă pe tabelă, permanent scorul pe tabelă fiind strâns permanent. În urma victoriei obținută în Turcia, Energia încheie aventura europeană pe podium în EuroChallenge, o uriașă performanță obținută de olteni. Este cea mai bună performanță obținută de o echipă din România în EuroChallenge, așa că Energia a scris istorie. Bravo băieți !

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: