spot_img
22.6 C
Târgu Jiu
joi, septembrie 19, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesCine va fi pe listele PSD la parlamentare. Anunțul lui Weber

    Cine va fi pe listele PSD la parlamentare. Anunțul lui Weber

    Listele pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie vor fi discutate, în câteva zile, în cadrul PSD Gorj, afirmă președintele organizației județene, deputatul Mihai Weber.

    Mihai Weber anunță că s-a conturat o listă cu candidați pentru alegerile parlamentare de la sfârșitul acestui an. Președintele PSD Gorj spune că “va fi o continuitate, dar vor apărea și alte nume”. Listele pentru Camera Deputaților și Senat vor fi discutate, în câteva zile, în cadrul organizației județene.

    Sunt foarte multe solicitări din partea colegilor de a fi pe lista respectivă. O să discutăm lista în câteva zile. Să știți că mergem exact pe ceea ce vor, în primul rând, cei din echipa social-democrată de la Gorj, vocea primarilor, a reprezentanților, pentru că așa e normal. Și e normal ca, atunci când lucrurile merg bine, să încerci să îmbunătățești, nu să le strici. Deci, veți vedea că va exista o continuitate a activității celor implicați și nu numai, vor apărea și alte nume și e normal, pentru că lista trebuie să conțină un număr de 7 poziții la Camera Deputaților și 4 la Senat. La noi, nu e o chestie de hei-rup. Am discutat cu conducerea partidului, așa se întâmplă în fiecare județ, s-a creionat o listă. Sigur, știți foarte bine că statutul prevede ca lista să fie semnată de către conducerea centrală a partidului și sunt alte discuții, atunci când vor fi finalizate listele în toate județele, vorbesc, aici, din punct de vedere al PSD. De multe ori s-a plecat cu o listă la București și au apărut alte modificări, la toate formațiunile politice. Asta înseamnă că nu tot ceea ce s-a întâmplat la alte formațiuni va și rămâne bătut în cuie. Lista va conține numai oameni care au în spate o activitate, o implicare politică, un CV care să-i recomande. Nu mergem cu persoane care, în primul rând, să n-aibă absolut nimic cu organizația PSD Gorj”, spune liderul social-democrat.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!