Școala Gimnazială ”Antonie Mogoș” din comuna gorjeană Bălești pierde din această vară, prin pensionare, doi profesori cunoscuți și apreciați. Se află la sfârșit de carieră didactică profesorul Daniel Drumen, fost edil al comunei Arcani, și profesorul Dorel Șorop, membru în conducerea județeană a Societății de Științe Istorice din România, ambii cu activitate de peste un deceniu în școlile din comuna Bălești.
Învățământul din Bălești este mai sărac la capitolul didactic, după ce doi profesori, unul de Educație Fizică și unul de Istorie, s-au pensionat la limită de vârstă. Cadrele didactice respective au avut rezultate remarcabile cu elevii, timp de mai bine de un deceniu, din momentul când au ajuns titulari în comuna Bălești.
Profesorul Daniel Drumen a condus timp de 12 ani Primăria Arcani din postura de primar, iar în ultimii ani a coordonat activitatea Structurii Cornești a Școlii Gimnaziale ”Antonie Mogoș” Ceauru-Bălești. Performanțele sportive ale elevilor pregătiți de profesorul Daniel Drumen vorbesc despre competența, abnegația și pregătirea profesională a acestuia.
Profesorul Dorel Șorop s-a remarcat în ultimele decenii în conducerea filialei Gorj a Societății de Științe Istorice din România și în organizarea a diverse manifestări locale și naționale. În cei peste 40 de ani de activitate la catedră, dascălul gorjean a pregătit multe generații de elevi cu dragoste de Istoria națională și universală.