spot_img
Altele

    Eric show

    Brazilianul Eric este marea speranţă a pandurilor în acest sezon. La ultimul meci, cel cu Levadia Tallinn, brazilianul a dat trei pase de gol oferind un adevărat recital. Cu Eric în teren, Pandurii chiar arată bine, iar în partidele ce vor urma rezultatele vor depinde de evoluţia jucătorului. Oricum, Eric se gândeşte să spargă şi gheaţa şi să marcheze pentru echipa sa.

    Vrea în grupele Europa

    Eric de Oliveira este cea mai bună mutare a pandurilor din această vară. Brazilianul a adus culoare în jocul ofensiv al gorjenilor, iar cu acest jucător în teren parcă echipa arată mai bine decât anul trecut. Şi Breveld este un jucător important în angrenajul echipei oltene la mijloc, însă în faţa iasă tot Eric. Jucătorul pandurilor spune că echipa sa va face o figură frumoasă în acest an. „O să-i surprindem pe mulţi cu parcursul nostru. Visăm să ajungem în grupe şi cât mai sus, atât în Europa, cât şi în campionat”, este mesajul transmis de Eric. Cât despre parcursul în Europa, Eric este convins că toată ţara românească va susţine Pandurii. „Nu trebuie să forţăm, trebuie să rămânem cuminţi. Rămânem cu picioarele pe pământ deocamdată. O să fim susţinuţi de toată România, pentru că nu reprezentăm doar o regiune, ci o ţară”, a declarat Eric.

    Caută primul gol

    Brazilianul pandurilor recunoaşte faptul că duce dorul unui gol. „Normal că vreau să marchez şi eu, dar asta este. O să dau şi eu un gol, dar acum aştept să-mi vină rândul. Mă mulţumesc să dau pase lui Matulevicius sau lui Erico şi să dea colegii mei. Importante sunt rezultatele echipei”, a comentat Eric.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: