spot_img
Altele
    AcasăHeadlinesÎntăriri pentru Pandurii

    Întăriri pentru Pandurii

    Eric şi Breveld au lăsat Gazul şi au semnat cu Pandurii

    Se confirmă faptul că cele mai importante transferuri se fac pe ultima sută de metri. Astfel, după ce au adus doar jucători care pornesc cu şansa a doua la titularizare, cei de la Pandurii au transferat doi jucători de la Gaz Metan Mediaş cu care vor ataca meciurile viitoare. Eric de Oliveira şi Nicandro Breveld au semnat cu Pandurii pentru doi ani de zile, cele două ţinte fiind puse în capul listei de transferuri din această vară de antrenorul Cristian Pustai.

    Mijlocul betonat

    După ce Cornel Predescu s-a accidentat şi cel mai probabil va lipsi vreo două luni de zile, cei de la Pandurii au grăbit negocierile pentru întărirea mijlocului terenului. Trebuie spus că în condiţiile în care Voiculeţ şi Nistor vor pleca, echipa ar fi rămas descoperită la mijlocul terenului. Aşa se face că oltenii au transferat rapid doi jucători, un închizător şi un mijlocaş ofensiv. Piesa de rezistenţă a acestor mutări este brazilianul cu cetăţenie română, Eric de Oliveira. Acest jucător a fost în ultimii ani pe listele de transferuri de la marile echipe ale Ligii 1, începând cu Steaua sau Dinamo şi terminând cu CFR. Până la urmă, mijlocaşul în vârstă de 28 de ani a acceptat să vină la Pandurii fiind dorit insistent de Cristi Pustai, antrenor cu care a mai lucrat la Gaz Metan Mediaş. Cifrele lui Eric în Liga 1 sunt pozitive, 139 de jocuri şi 40 de goluri pentru mijlocaşul ofensiv al oltenilor. Alături de Eric, la Târgu-Jiu a mai venit un jucător de la Gaz Metan Mediaş. Este vorba de Nicandro Breveld, jucător care evoluează pe postul de închizător. Acesta a jucat până acum în România la Jiul Petroşani şi Gaz Metan Mediaş, însă numai la ultima echipă în prima divizie în 53 de jocuri.

    Soluţii mai multe

    În acest moment, Cristi Pustai a rezolvat în linii mari problemele de la mijlocul terenului. Acum, gorjenii se pot şi despărţi de 1-2 jucători, cei vizaţi fiind Nistor şi Voiculeţ, şi tot nu vor rămâne descoperiţi. Cert este că antrenorul pandurilor va avea mai multe soluţii la îndemână, aşa că şi pe banca de rezerve va avea variante la nivelul titularilor.

    „Cu aceste două transferuri pe lângă faptul că echipa s-a întărit a crescut şi concurenţa, ceea ce este benefic pentru orice echipă de fotbal. Sperăm să fie două transferuri de bun augur care să ne ajute în realizarea obiectivelor”, Eugen Pârvulescu, preşedinte executiv Pandurii

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: