Motoi Vasile, de 81 de ani, din satul Ursoaia, comuna Negomir, este victima fiul său mai mare. Pensionarul a fost amenințat de mai multe ori cu moartea și i s-a cerut, de către odrasla sa, fără loc de muncă, să părăsească locuința din Ursoaia. Fiul a încercat chiar să îi facă rău părintelui său, împingându-l pe scara locuinței, bărbatul de 81 de ani fiind la un pas să cadă de la câțiva metri înălțime.
Nemaiputând suporta tratamentele la care este supus, în urmă cu o săptămână, părintele a sunat la Poliția Negomir și a primit ordin de protecție, fiul fiind obligat să stea la distanță de el. Tatăl și fiul locuiesc în aceeași curte.
„Am crescut patru copii fara mamă, dar nu mă așteptam să se ajungă la așa ceva. Îmi cere să dispar din curte, m-a împins de pe scări și mă amenința cu moartea”, a declarat cu ochii în lacrimi, octogenarul disperat și speriat de propriul fiu.
„Vreau să știe toată lumea ce patimă am eu cu fiul cel mare. Ceilalți copii stau în Târgu Jiu și sunt cu treaba lor. Trăiesc din pensie, am lucrat în minerit, apoi șofer, dar nu merit ce mi se întâmplă”, a declarat Motoi Vasile.
Bătrânul este bolnav, are probleme cu picioarele și este cardiac. Din păcate, fiul său îi provoacă astfel de probleme de mai bine de un deceniu, acum lucrurile devenind insuportabile pentru bătrân.

