spot_img
16.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, octombrie 5, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesPatru chioșcuri din incinta unor școli, închise de DSP Gorj

    Patru chioșcuri din incinta unor școli, închise de DSP Gorj

    Inspectorii din cadrul Direcției de Sănătate Publică Gorj desfășoară, în această perioadă, o acțiune tematică de control, ce vizează  respectarea condițiilor igienico-sanitare din unitățile de învățământ, inclusiv cabinetele medicale școlare, chioșcurile din incinta unităților de învățământ, precum și activitățile de tip catering și masa caldă.

    „Până în momentul de față, a fost suspendată activitatea a 4 chioșcuri din incinta unor unități de învățământ de pe raza municipiului Târgu Jiu, pentru comercializarea alimentelor nerecomandate elevilor, conform Ord. M.S. 1563 /2008 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor şi a principiilor care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii şi adolescenţi   (Anexa nr. 1- unde sunt menționate alimentele nerecomandate preșcolarilor și școlarilor) și Legea nr. 123/2008 pentru o alimentație sănătoasă în unitățile de învățământ preuniversitar. De asemenea, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 50.000 de lei“, se arată într-un comunicat al DSP Gorj.

    Cabinet medic școlar, amendat cu 6.000 de lei

    În cadrul aceleași acțiuni a fost aplicată o sancțiune contravențională unui cabinet medical școlar în valoare de 6.000 de lei pentru că personalul medical nu purta echipamentul de protecție corespunzător.

    Totodată, alte două unități de învățământ au fost sancționate contravențional cu o amendă de câte 1600 de lei/unitate pentru păstrarea necorespunzătoare a substanțelor dezinfectante.

    Acțiunile continuuă, fiind vizate toate unitățile de învățământ de pe raza județului Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!