Un Volkswagen Golf 4 din 2003 a reușit performanța rară de a parcurge 1.000.000 de kilometri în 22 de ani! Proprietarul său, Thomas Dotzler, din Germania, a declarat pentru publicația AutoBild că secretul longevității motorului său 1.9 TDI de 131 CP constă în întreținerea regulată, disciplina și calitatea pieselor originale din acea perioadă.
Mașina, cumpărată inițial de o companie, a avut doar doi proprietari anteriori. Primul a condus-o până la 167.000 km, iar compania unde lucra Thomas a dus-o până la 830.000 km. Când el a devenit director, a preluat Golf-ul și a continuat drumul până la un milion de kilometri parcurși.
Momentul istoric: 16 octombrie 2025
La data de 16 octombrie 2025, odometrul Golf-ului a ajuns la 999.999 km… și acolo s-a blocat! Bordul nu mai poate afișa valori mai mari, așa că Thomas va urmări acum reviziile doar cu ajutorul contorului de distanță parțială.
„Învârt cheia și las pompele să-și facă treaba câteva secunde înainte să pornesc motorul. Așa, la primele turații, motorul are deja presiune de ulei și lichid de răcire”, explică el.
Un Golf care a văzut toată Europa
De-a lungul anilor, Golf-ul lui Thomas a traversat Franța, Italia, Cehia, Polonia, Austria, Suedia și, desigur, numeroase drumuri prin Germania.
„Am luat des autostopiști. Cred că mașina mea a transportat mai mulți oameni decât un microbuz în viața ei”, glumește germanul.
Probleme minore după sute de mii de kilometri
Chiar dacă a atins un milion de kilometri, mașina a avut puține probleme majore:
- Pompa de motorină s-a stricat la 200.000 km;
- La 900.000 km a cedat un suport de motor;
Odată, o planetară s-a rupt în fața unui hotel, dar a fost înlocuită pe loc, „cu puțină improvizație și mult noroc”.
Original vs. aftermarket: lecția unui pasionat
„Când am înlocuit alternatorul cu unul aftermarket, a ținut doar 120.000 km. Cele originale erau altă lume. Industria pieselor s-a degradat enorm”, spune Thomas Dotzler.
El mai adaugă că nu turează motorul rece peste 2.000 rpm, evită accelerațiile bruște și face schimbul de ulei la fiecare 22.000 km, iar distribuția o schimbă la 110.000 km.
Concluzia germanului: „Calitatea de altădată nu mai există”
„Dacă VW ar mai fabrica azi un Golf 4 cu piesele de atunci, mașinile ar ține o viață. Cele moderne, cu piese de calitate mai slabă, abia rezistă 250.000 km”, conchide Thomas.



