spot_img
16.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesSenatorul Iordache, cel mai mare proprietar de terenuri din Parlament, propunere legislativă...

    Senatorul Iordache, cel mai mare proprietar de terenuri din Parlament, propunere legislativă controversată, în avantajul său

    Senatorul Ion Iordache, președintele PNL Gorj, este, potrivit publicației naționale Jurnalul, cel mai mare proprietar de pământuri din Parlamentul României, având în posesie, potrivit declarației de avere 6,5 milioane de metri pătrați de teren forestier, pe raza a două județe.

    Acesta vrea să modifice legislația pentru ca pădurile să poată fi luate mult mai ușor din proprietatea publică a statului român și retrocedate, astfel încât suprafețele deținute de el ar putea să crească.

    Potrivit Jurnalul, Iordache a depus în Parlament un proiect de lege care vizează modificarea și completarea Legii fondului funciar 18/1991, a Legii 46/2008 privind Codul Silvic și a Ordonanței de Urgență 57/2019 privind Codul Administrativ.

    Concret, propunerea legislativă urmărește modificarea articolului 5 din Legea 18/1991, în sensul că „aparțin domeniului public al statului terenurile pe care sunt amplasate construcții de interes public, piețe, căi de comunicații, rețelele stradale și parcurile publice, porturile și aeroporturile și terenurile cu destinație forestieră care au aparținut statului român înainte de anul 1945, ori care au intrat în proprietatea publică a acestuia după 1990 prin acte translative de proprietate autentice, respectiv expropriere pentru cauze de utilitate publică”.

    Proiectul legislativ al lui Iordache vrea să modifice articolul 11 din Codul Silvic, în sensul că „fondul forestier, proprietate publică a statului, se compune din terenurile forestiere care au aparținut în proprietatea publică a statului român anterior anului 1945 ori care au intrat în proprietatea publică a acestuia după 1990”. În ceea ce privește „terenurile forestiere preluate de la persoane fizice sau juridice prin măsuri abuzive în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 și care în prezent sunt în administrarea Romsilva”, proiectul stabilește că acestea „aparțin domeniului privat al statului și sunt la dispoziția comisiilor județene, municipale, orășenești și comunale constituite în temeiul Legii 18/1991 a fondului funciar, în scopul retrocedării către persoanele îndreptățite”.

    „Dacă modificările legislative vor fi aprobate, Romsilva ar urma ca, în termen de un an de la data intrării în vigoare, să aibă obligația actualizării și întocmirii unor noi amenajamente silvice, în care să fie evidențiată proprietatea publică, respectiv proprietatea privată a statului, „procedând la înscrierea, respectiv la rectificarea acesteia în cartea funciară”. Mai mult, prin același proiect, se urmărește modificarea articolului 136 alineat 1 din Codul Administrativ, în sensul că „prin derogare, terenurile cu vegetație forestieră preluate de la persoane fizice sau juridice prin măsuri abuzive în perioada 6.03.1945 – 22.12.1989 care în prezent sunt administrare de Romsilva, ce fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul legilor speciale în materia fondului funciar, se consideră trecute de drept în proprietatea privată a statului și la dispoziția comisiilor de fond funciar în temeiul prezentei legi, orice dispoziții contrare din alte acte normative fiind implicit abrogate»“, arată Jurnalul.

    Senatorul oferă drept argument pentru această propunere legislativă o problemă întâlnită chiar în zona unde el are terenuri, adică în Gorj, unde multe suprafețe au fost afectate de lucrările miniere.

    „Urmare a blocajului creat prin emiterea titlurilor de proprietate pentru terenuri forestiere în raport cu Decizia CCR 395/2017, și blocajul în procesul de expropriere pentru cauză de utilitate publică, proces necesar extracției de cărbune cu scopul funcționării Complexului Energetic Oltenia, este necesară această inițiativă legislativă”, susține senatorul Iordache. Acesta adaugă: „Comisiile de fond funciar nu mai au posibilitatea emiterii de titluri de proprietate pentru persoanele îndreptățite la reconstituire. Instituțiile prefectului au semnalat acest blocaj începând cu 2017, însă, până la această dată, nu s-a identificat o modalitate legală pentru trecerea pădurilor destinate reconstituirii dreptului de proprietate din domeniul public în domeniul privat al statului, la dispoziția comisiilor locale de fond funciar. Pentru deblocarea emiterii titlurilor de proprietate (…), cea mai eficientă și mai puțin birocratică procedură este aceea ca terenurile forestiere să fie trecute prin lege în proprietatea publică a statului și la dispoziția comisiilor de fond funciar”.

    Din 11 milioane de metri pătrați de terenuri deținute de inițiator, mai bine de jumătate sunt forestiere.

    Iordache deține un complex de vânătoare unde crește cerbi, porci mistreți sau mufloni.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: