spot_img
21.6 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesSindicalist: Vizita ministrului Burduja la CEO, un artificiu politic al PNL Gorj

    Sindicalist: Vizita ministrului Burduja la CEO, un artificiu politic al PNL Gorj

    Dezamăgiri pe baza vizitei efectuate de ministrul Energiei Sebastian Burduja în Gorj. Sindicalistul Cristian Lădaru, lider la Cariera Roșia, susține că oficialul a ajuns la Gorj la intervenția organizației județene a PNL, pentru că tot a avut vizită programată în județul vecin, Hunedoara, să participe la Ziua Minerului.

    Vizita lui Burduja a fost anunțată pe ultima sută de metri, după ce oficialul stabilise deja o întâlnire pentru Ziua Minerului, de 6 august, la Complexul Energetic Hunedoara. Strategia politică a PNL Gorj de a bifa o vizită a ministrului Energiei nu i-a mulțumit, însă, pe angajații din CE Oltenia.

    „Pe mine nu mă mulțumește că vine un ministru, acum, în Gorj, și vizitează grupul 5 sau vizitează cea mai mare carieră din sud-estul Europei. Ei trebuie să vină cu soluții concrete ce vor face în viitor. Acum vorbim cu ministrul Energiei Burduja, și, peste 2 ani, s-ar putea să fie alt ministru. De asta spun că ei respectă întocmai toate datele prinse în Programul de restructurare. Iar cei care au creat Programul de restructurare și care au participat la realizarea lui, sunt și oameni care lucrează în companie. Din punctul meu de vedere ar trebui să se retragă frumos, pentru că au adus compania asta în situația în care ne aflăm astăzi. Vizita acestui ministru nu era programată în Gorj. Era programată în județul Hunedoara, pentru Ziua Minerului, de 6 august, pentru că acolo se va înființa o nouă societate, Societatea Complexul Energetic Valea Jiului, care va avea în componență termocentrala Paroșeni, minele de subteran Lupeni și Lonea. Vizita era programată pentru Hunedoara, dar politicul din Gorj, ca să cadă bine, i-a direcționat traseul ministrului inclusiv la CEO. La ora actuală, trebuia să aibă prioritate CEO, dacă, totuși, voia să vadă cum stau lucrurile la fața locului”,a declarat sindicalistul la Radio Infinit.

    Burduja nu a venit pregătit cu răspunsuri clare la doleanțele angajaților, cerând un grup de lucru și așteptând propuneri de renegociere a termenelor de închidere a capacităților pe cărbune ale CEO abia pe 15 octombrie, motiv pentru care sindicatele sunt dezamăgite.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: