AcasăHeadlinesVIDEO: Durere fără margini la Târgu Jiu. Dirijorul Aurel Blondea, condus pe...

VIDEO: Durere fără margini la Târgu Jiu. Dirijorul Aurel Blondea, condus pe ultimul drum

Zi de doliu și durere la Târgu Jiu, unde zeci de oameni – artiști, prieteni și membri ai comunității – s-au adunat pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Aurel Blondea, unul dintre cei mai iubiți slujitori ai folclorului gorjenesc. Destinul i-a fost curmat prea devreme, la doar 57 de ani, lăsând în urmă o viață dedicată muzicii și tradiției românești. Tragedia este cu atât mai mare cu cât trecuseră doar șase ani de când își unise destinul cu Alina Victoria Blondea, cea care i-a fost alături până la ultima clipă.

În curtea casei, atmosfera a fost sfâșietoare. În jurul sicriului au răsunat cântece de jale, interpretate live de colegii săi de la Ansamblul „Doina Gorjului”, ansamblu în care și-a petrecut o mare parte din viață. Pe un ecran au fost proiectate imagini emoționante din concertele sale, amintind tuturor de pasiunea și dedicarea cu care și-a trăit fiecare clipă pe scenă.

Soția sa, Alina, l-a vegheat neclintită, sfâșiată de durere, înconjurată de prieteni și colegi care i-au fost alături în aceste momente grele. Comunitatea și-a luat rămas bun de la artist și online – momentele de adio au fost transmise în direct, pe rețelele de socializare, pentru cei care nu au putut fi prezenți.

Aurel Blondea a fost mai mult decât un dirijor – a fost o parte din sufletul Gorjului, un artist iubit, un om al scenei și al inimilor.

Artistul a fost înmormântat în cimitirul din cartierul Romanești.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente