AcasăJustițieA patra amânare a pronunțării, în dosarul de delapidare, fals intelectual și...

A patra amânare a pronunțării, în dosarul de delapidare, fals intelectual și uz de fals a salariatei Poștei Române

O salariată a Companiei Poșta Română din Gorj a fost trimisă în judecată în primăvara anului trecut pentru comiterea infracțiunii de delapidare. În speță este vorba despre Pasculescu Alina Margareta, deja inculpată pentru delapidarea din luna aprilie a anului trecut. Instanța de la Judecătoria Târgu Jiu a amânat, însă vineri, a patra oară însă pronunțarea în acest dosar aflat de un an pe rol.

Abia pe 3 februarie, instanță de fond ar putea oferi o primă sentință in acest dosar penal aflat deja de un an pe rolul instanței de fond. În aprilie anul trecut instanța a constatat „regularitatea rechizitoriului nr. 3028/227/P/2021 din 31.01.2025 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi va dispune începerea judecății cauzei privind pe inculpata P.A.M, pentru săvârşirea infracţiuniilor de: delapidare în formă continua (73 acte materiale), (…)fals intelectual şi uz de fals în formă continuată (73 acte materiale)”.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente