Procurorul Jean Uncheșelu, care l-a pus sub acuzare pe Victor Ponta, deputat de Gorj, în dosarul Turceni-Rovinari va fi dat în judecată de fostul parlamentar. Și asta pentru că Ponta a fost inculpat în acest dosar timp de opt ani de zile, ca, în final, Înalta Curte să îl absolve de vreo vină în dosarul instrumentat de procurorul amintit.
Nu este un secret că magistrații nu sunt trași la răspundere pentru erorile lor. Cu toate acestea, Ponta este pregătit să îl dea în judecată pe procurorul Uncheșelu pentru dosarul în care a fost achitat definitiv. ‘Au fost 8 ani și jumătatea în care nu am lipsit la niciun termen. Nu am invocat prescripția, iar 8 judecători de la ICCJ au zis că fapta nu există. Prin acțiunea asta aș dori ca acești procurori, Unchețelu, Portocală, Koveși, să plătească din buzunarul lor. Să le fie teamă când mai vor să paradească pe cineva. Oameni de cultură, oameni politici etc. Niciunul dintre procurorii ăștia nu au pățit nimic”, a menționat Victor Ponta.
„Dar dacă nici eu nu fac nimic, cine să ducă lupta asta? Asta e decizia mea și sper că nu e una greșită. Sper ca și cei care au acum funcții să vadă și să facă astfel încât corupții să ajungă la închisoare, dar și magistrații care greșesc să plătească.”, a completat fostul parlamentar de Gorj.
Bravo lui. La cat l-au frecat degeaba, merita sa plateasca aceste pramatii. Procurorii securisti si incompetenti trebuie sa plateasca.