Septuagenarul italian Francesco Thiella a câștigat la fond procesul intentat Simonei Mărgăian, cea care, prin înșelăciune în formă continuată, l-a lăsat fără 700.000 de euro, fără acoperiș deasupra capului și plin de datorii. Instanța a stabilit cinci ani cu executare pentru Simona Mărgăian, căsătorită între timp și devenită Simona Filip, plata unor daune morale de 10.000 de euro către Thiella dar și restituirea către acesta a aproape 700.000 de euro. Sentința Tribunalului Gorj nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
După un proces care a început anevoios în aprilie 2021, la fond, Tribunalul Gorj și-a finalizat luni ancheta judecătorească cu o sentință deja prognozată de avocatul acuzării.
Astfel, Simona Mărgăian a fost condamnata la cinci ani de închisoare cu executare pentru înșelăciune în formă continuată cu consecințe deosebit de grave și interzicerea unor drepturi. Instanța a admis în parte solicitarea lui Thiella pe partea daunelor civile.
Astfel, Simona este obligată să îi restituie acestuia aproape 700.000 de euro, dar îi datorează și 10.000 de euro daune morale.
Contactat telefonic, Francesco Thiella a declarat că este mulțumit de cele stabilite de instanță, deși a cerut mai mult în acest caz. El a declarat că este convins că Simona Mărgăian a crezut până în ultimul moment, la încurajările avocatului Marinescu, că nu va face nici măcar o zi de închisoare.
„Procesul nu s-a terminat. Ne mutam la Curtea de Apel Craiova, dar eu mă declar mulțumit până acum de cele stabilite de instanța de judecată. Am pierdut mult mai mult, dar am avut încredere în justiția din România și nu m-a dezamăgit”, a declarat Francesco Thiella.
Fortza, Francesco ! Si sa știi că Simona Tiriplică e de etnie rromă,totuși, nu este româncă !
CAUTATI DEX CUVANTL TIRIPLCA=OM DE NIMIC.NU DEGEBA CAND NUMESTI O PERSOAN TIRIPLCA (DACA STIE SE SIMTE JIGNIT).