spot_img
22 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăJustițieÎncepe judecata recidivistului din Dănciulești care a lovit cu pumnii și picioarele...

    Începe judecata recidivistului din Dănciulești care a lovit cu pumnii și picioarele un localnic

    Crețan Emilian din Dănciulești a fost trimis în judecată , la finalul lunii noiembrie, de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, după ce a agresat un localnic din satul Obârșia al comunei gorjene Dănciulești, lovindu-l cu pumnii şi picioarele. Victima a fost supusă unei intervenţii chirurgicale pentru a-i fi salvată viaţa.

    Crețan este judecat pentru tentativă de omor, iar marți Tribunalul Gorj a decis ca să respingă excepțiile ridicate de inculpat și să înceapă judecată.

    Altercația a avut loc în 4 noiembrie, pornind de la un conflict recent avut de cei doi la un local din satul Obârşia, comuna Dănciuleşti. Astfel, inculpatul Crețan, aflat în stare de recidivă, s-a întâlnit cu persoana vătămată D.I., pe strada principală din satul Obârşia, şi a lovit-o puternic şi în mod repetat, cu pumnii şi mai ales cu picioarele, în zona toraco-abdominală. Victima a suferit leziuni interne grave care i-au pus în pericol viaţa şi care, fără intervenţia chirurgicală de urgenţă, ar fi dus în mod previzibil la deces, au precizat procurorii. După comiterea faptei, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar apoi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: