spot_img
0.7 C
Târgu Jiu
joi, martie 20, 2025
Altele
    AcasăJustițieToată familia Stamate din Aninoasa, părinții și doi fii, trimisă în judecată...

    Toată familia Stamate din Aninoasa, părinții și doi fii, trimisă în judecată pentru omor calificat

    Familia Stamate din Aninoasa, implicată în septembrie într-un scandal de proporții, care a dus la înjunghierea a două persoane în fața unui bar din localitate, a fost trimisă în judecată. Dosarul penal a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj, dar încă instanța de fond nu a stabilit un prim termen în acest dosar. 

    Stamate Dănuț, capul familiei, a fost adus din străinătate pentru a răspunde în funcție de faptele comise, soția acestuia, Stamate Ucraina, cei doi fii, Stamate Viorel și Stamate Florin dar și Martin Ion Cosmin sunt inculpați în acest dosar penal. De altfel, respectivii au ajuns după gratii, imediat după comiterea faptelor.

    Reamintim că, familia Stamate a fost implicată într-un conflictul spontan care s-a desfășurat în proximitatea terasei magazinului „La Onuțu”, unde Danuț a scos un cuțit tip briceag și i-a înjunghiat în spate și abdomen pe doi consăteni ai săi.

    ”Persoana vătămată C.V. a fost lovită de către inculpatul S.D (Stamate Dănuț – n.r.). cu briceagul în zona spatelui şi în abdomen, cu penetrarea cavităţii abdominale, leziunile produse necesitând pentru vindecare 25-30 de zile îngrijiri medicale, iar persoana vătămată M.I. a fost lovită de acelaşi inculpat cu briceagul în abdomen, leziunile produse necesitând pentru vindecare 25-30 de zile îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa victimei. S-a reţinut de procuror că inculpatul S.D. a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa celor două persoane vătămate. În aceleaşi împrejurări, a fost tulburată ordinea şi liniştea publică. Cu aproximativ 20 de minute în urmă, inculpaţii S.U. şi S.V., soţia, respectiv fiul inculpatului S.D., au fost implicaţi într-un conflict verbal spontan cu persoana vătămată M.I., care se afla pe terasa din faţa localului, legat de achiziţionarea de către familia S… a unor baloţi de iarbă de la persoana vătămată, fără a achita contravaloarea acestora.Inculpatul S.D. a scos cuţitul tip briceag cu care a lovit cele două persoane vătămate, M.I. şi C.V., în contextul în care conflictul verbal s-a transformat într-unul fizic, cu pumnii şi picioarele, între cei trei inculpaţi – soţia şi cei doi fii ai inculpatului S.D., pe de o parte şi persoanele vătămate M.I. şi C.V. (unchi şi nepot), precum şi persoana vătămată P.O.C., pe de altă parte”, se arată în rechizitoriu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!