spot_img
11.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăMonden"Burlacul" a rupt inimile gorjencelor

    „Burlacul” a rupt inimile gorjencelor

    După ce a fost una din concurentele eliminate ale emisiunii „Burlacul”, Isabela Staic s-a gândit să-şi liniştească dorul pentru emisiune aducându-l la Târgu-Jiu pe noul burlac, Sergiu Barboni. Nu pentru ea ci pentru ca acesta să participe la concursul Missa Misselor, organizat la clubul al cărui PR este.

    Toate fetele frumoase care au ieşit Miss la concursurile organizate în liceele din Gorj au fost invitate să participe la un nou concurs pentru Missa Misselor, organizat vineri seara într-un club din Târgu-Jiu. Invitaţia lansată pe pagina de socializare a Isabelei Staic, de altfel şi organizatoarea acestui concurs a creat isterie în rândul fetelor frumoase, care au şi dat curs invitaţiei. La concurs a fost invitat să participe şi Sergiu Barboni, râvnit de concurentele emisiunii „Burlacul”, şi nu numai. Apariţia lui Sergiu la concursul de miss a făcut furori printre concurente. Fetele s-au aprins repede, atunci când doar la câţiva metri şi-a făcut apariţia tânărul fermecător. Nici Isabela Staic nu s-a aflat departe de a se îndrăgosti de cel mai râvnit burlac: „Este superb şi îl admir foarte tare”, a spus Isabela Staic despre Sergiu.

    Sergiu Barboni, jurat în pantaloni scurţi la un concurs de miss

    Sergiu Barboni din cadrul emisiunii „Burlacul” a făcut senzaţie la Târgu-Jiu unde a participat ca jurat la un concurs Miss Misselor, organizat de Isabela Staic. Tânărul a jurizat în pantaloni scurţi, iar prezenţa lui a rupt inimile participantelor la concurs. Sergiu Barboni a fost preşedintele juriului care a trebuit să aleagă din cele şase concurente pe cea mai frumoasă şi talentată. Fiecare concurentă a avut o surpriză pentru Sergiu. Dacă o concurentă i-a pregătit o prăjitură, alta i-a adus o minge de fotbal, iar o altă fată i-a dăruit un trandafir. Probele de foc au continuat, Sergiu fiind pus în dificultate la alegerea celei mai frumoase fete. Organizatoarea concursului, Isabela Staic, fostă concurentă la emisiunea „Burlacul” a spus că Sergiu a venit la Târgu-Jiu însoţit de două dintre participantele la emisiunea de la care ea a fost eliminată. Sergiu Barboni este un tânãr frumos, inteligent, manierat şi mereu devreme acasã! Sergiu are 26 de ani, este din Lugoj şi este un tânãr om de afaceri. Are un coafor în oraşul natal, iar în timpul liber este model.

    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: