După ce a fost părăsit de gorjeanca Roxana Dobre încep să apară noi informații legate de povestea trăită alături de celebrul cântăreț Florin Salam. În urma rupturii dintre cei doi acesta a fost sfătuit de familie să lase cele doua fetițe, pe Jacqueline Maria şi pe Rania, în grija Roxanei și să le viziteze doar în timpul liber, pentru ca micuțele să nu-i simtă lipsa. De asemenea, apropiați ai cuplului susțin că Roxana Dobre a fugit cu un fost iubit, pe numele său Florin a lu’ Văncică, aceasta luând și o sumă considerabilă de bani din economiile lui Salam. „Florin a fost sfătuit să-şi lase copiii în grija Roxanei. Cei din familia lui insistă ca el să accepte ca fetiţele să locuiască cu Roxana. Rudele sunt de părere că micuţele ar trebui să crească alături de mama lor. Din câte ştiu, chiar şi Betty i-a cerut acelaşi lucru lui Florin”, a declarat un apropiat al familiei.