spot_img
19.6 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesNistor nu mai e burlac!

    Nistor nu mai e burlac!

    Nuntă mare în familia pandurilor la finalul săptămânii trecute. Dan Nistor, mijlocaşul cu cea mai bună cotă de piaţă a devenit familist. A fost un week-end în care şi polonezul de la Borussia Dortmund, Lewandovski a spus da în faţa ofiţerului de stare civilă dar şi pandurul de naţională Nistor a schimbat hainele burlăciei.

    Fotbalistul pandurului a ţinut să facă nunta la el acasă, la Rucăr după tradiţiile şi obiceiurile zonei. Astfel, Nistor nu s-a abătut de la niciun obicei şi a trecut cu bine peste o zi pe care nu o va uita niciodată la fel ca şi anul acesta care i-a adus selecţii la naţională dar şi ocuparea unui loc fruntaş în Liga 1. Vicecampionul naţional a fost campion în week-end la propria nuntă. Şi nu i-a fost deloc uşor, ba chiar a recunoscut că a avut emoţii. „Am avut mari emoţii. Am obţinut victorii multe în fotbal, vor mai veni şi altele, dar asta va fii, cu siguranţă, cea mai mare victorie!”, a comentat Nistor despre propria nuntă. Naşii pandurului provin din lumea fotbalului, Mihai şi Gabriela Pintilii. Din păcate, Mihai Pintilii nu a putut fi prezent la nunta lui Nistor, însă stelistul a fost substituit de socrul său. Despre planurile de viitor al cuplului Nistor, jucătorul a fost sincer şi a spus că avu,m se gândeşte să crească numărul membrilor familiei. „Vreau doi copii, un băiat şi o fetiţă”, a mai spus Nistor. După evenimentul de la biserică s-a ajuns la restaurant, unul din cele mai cochete din zonă, iar acolo circa 200 de invitaţi printre care şi jucători de la Pandurii au chefuit pe cinste. Au fost prezenţi printre alţii Viera şi Maxim, doi foşti panduri care s-au distrat pe cinste pe muzica lui Adi de la Vâlcea şi a formaţiei Family Nistor Band. Mireasa a fost şi răpită, însă recuperată rapid după ce a fost îndeplinită porunca de a jongla cu mingea pe picior preţ de câteva minute. Un fleac pentru un fotbalist. Cei doi însurăţei vor petrece şi o lună de miere, însă nu acum pentru că jucătorul va trebui să se alăture echipei pentru cantonament. Cel mai probabil Dan Nistor şi soţia sa Cosmina vor pleca la iarnă pentru câteva zile într-o vacanţă scumpă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: