spot_img
Altele
    AcasăMondenNoapte albă pentru fiica lui Chiriţescu

    Noapte albă pentru fiica lui Chiriţescu

    Emoţii mari pentru absolvenţii de liceu. Ieri au susţinut prima probă scrisă a examenului de bacalaureat. Printre aceştia şi Alexandra Chiriţescu, fiica cea mică a fostului prorector al Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu. După o „noapte albă” aşa cum a afirmat chiar Alexandra pe pagina personală a unui site de socializare, încă de la primele ore ale dimineţii aceasta s-a prezentat la examen, fiind convinsă că munca ei nu va fi în zadar. Şi nu a fost. Alexandra Chiriţescu a ieşit din sala de examen convinsă că va obţine notă maximă. Tot ieri, la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”, pentru a susţine proba scrisă la limba şi literatura română s-a prezentat şi o măicuţă. Aceasta s-a arătat preocupată de subiectele propuse la bac şi chiar a stat de vorbă cu „colegii” să vadă ce şi unde a greşit. Emoţii mari a avut şi o proaspătă mămică, însă, aceste emoţii, a spus ea, au fost constructive. A declarat convinsă că nota obţinută la bac va fi una mare, pe măsura efortului depus. Astăzi, „cei în cauză” vor susţine, după caz, proba scrisă la limba şi literatura maternă.

    Te-ar mai putea interesa

    10 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: