spot_img
Altele
    AcasăMondenPremii importante pentru o interpretă din Turceni

    Premii importante pentru o interpretă din Turceni

    Cornelia Constantina Orleanu, din orașul Turceni, a câștigat mai multe premii importante în ultima perioadă. Eleva, fostă participantă premiată la competiția televizată „Nex Star”, este câștigătoarea marelui premiu al unui festival național organizat la Bozovici, dar și al unor premii I la alte competiții.

    cornelia orleanu 2Cornelia Orleanu are 12 ani și este din Turceni, acolo unde și învață. Anul acesta, copila a obținut mai multe premii. „Trebuie să spun că luna aprilie și începutul lunii mai ale acestui an mi-au adus în palmares premii foarte importante pentru mine: MARELE PREMIU al Festivalului Credință, Tradiție, Armonie de la Bozovici, pe care l-am câștigat acum, pe 6 mai. De asemenea, am mai câștigat două premii I la secțiuni diferite ale Festivalului «Mândră floare trandafir» de la Rășinari, județul Sibiu și Premiul III la Festivalul Național de Folclor «Meleaguri brâncușiene» Târgu-Jiu. Pe această cale vreau să le mulțumesc doamnelor Emilia Drăgotoiu-Nanu și Margareta Vladu”, a spus adolescenta.

    cornelia orleanu 3cornelia orleanu 1

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: