spot_img
14.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăMondenȘtefan Bănică Jr. a dat startul distracţiei la Târgu-Jiu

    Ștefan Bănică Jr. a dat startul distracţiei la Târgu-Jiu

    Agitație mare sâmbătă seara în centrul orașului Târgu-Jiu. Mii de oameni s-au adunat în Piața Prefecturii pentru a fi prezenți la spectacolul oferit de Primăria municipiului. Ștefan Bănică Jr. a fost invitatul special, care a oferit celor prezenți un spectacol de zile mari.

    Mii de oameni s-au adunat cu mic cu mare în Piața Prefecturii să asculte melodiile interpretate de Ștefan Bănică Jr. Acesta a urcat pe scenă nu înainte de a da mâna cu premierul României, Victor Ponta, care l-a așteptat în culise pentru a-l saluta. Bănică a interpretat câteva melodii consacrate, dar a venit și cu o melodie nouă pe care a cântat-o gorjenilor, numită ,,Alerg printre stele”. Artistul a schimbat și versurile unei melodii tocmai pentru a fi pe placul gorjenilor care l-au aplaudat la scenă deschisă. Bănică a fost încântat să vadă că la spectacol sunt prezente toate generațiile, de la copii până la vârstnici. ,,Sunt încântat să văd că la spectacolul meu sunt prezente toate generațiile. Văd aici copii, tineri și persoane vârstnice. Este un lucru care mă încântă mai ales că dacă ai poftă de viață poți să faci orice”, a spus Ștefan Bănică Jr. pe scenă. Artistul și-a câștigat la Târgu-Jiu numeroși fani, care i-au fredonat melodiile şi ales să sărbătorească, aşa cum se cuvine, sâmbătă seara. ,,Este emoționant să-l vedem atât de aproape pe Ștefan Bănică Jr., și nu doar la televizor. Pare neschimbat, de acum câțiva ani buni în care a fost prezent la Rovinari. Ne-am bucurat de prezența lui aici la noi acasă. Ne-a încântat pe toți cu melodiile sale”, spuneau fanii cântărețului. ,,Trebuie să știm să ne distrăm, trebuie să învățăm să ne distrăm, pentru că altceva știm ce sa facem, știm să muncim, dar trebuie să știm să ne și distrăm”, a mai spus Bănică Jr, gorjenilor adunați în Piața Prefecturii. Artistul a părăsit scena încântat de numărul mare de gorjeni care au venit să îl asculte. Gorjenii l-au primit cu căldură, iar Ştefan Bănică Jr. i-a asigurat de faptul că se va întoarce mereu, cu drag, în oraşul lui Brâncuşi, ori de câte ori va avea ocazia.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: