spot_img
Altele
    AcasăMonden"Ţăranul cu Maserati", dezvăluiri din culise

    „Ţăranul cu Maserati”, dezvăluiri din culise

    Toată lumea îl cunoaşte acum pe gorjeanul Petre Crăete, pentru numeroasele filmuleţe postate pe internet, în care apare fie cu maşina stăpânului său, fie în alte ipostaze. De curând, personajul cu pricina a fost acuzat că este un simplul bodyguard, care nu face altceva decât să-i care bagajele lui Alex Ried, îi spală maşina sau face alte activităţi decât cele de a-l apăra cu viaţa pe cel care îl plăteşte.

    Petre Crăete scoate la iveală noi filmuleţe în care arată cât de devotat îi este şefului său. I-a salvat viaţa, s-a bătut pentru a-l apăra de indivizi ce atentau la viaţa lui Alex Ried, după cum spune însuşi Petre Crăete. Pentru cei care îl discreditează, plini de invidie, Petre Crăete vine cu filmuleţe din culise, în care el, ca şi apărător al stăpânului său, se bate cu agresorii pentru a-i apăra viaţa lui Alex: „Alex Reid îmi este un foarte bun prieten, atât el cât şi viitoarea lui soţie, Chantelle. I-am salvat viaţa acestui om, fiind eu lovit cu o sticla de şampanie în cap, în loc să fie el, am luptat cu agresorii pentru a-l apăra pe el, am fost tăiat, lovit, am avut copci la cap”, spune Petre Crăete, hotărât să dezmintă zvonurile ivite pe seama lui. Pentru devotamentul său, Alex Ried îl consideră acum ca un frate, implicându-l astfel în toate activităţile familiei sale.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: