spot_img
18.2 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăNationalAzi începe Rabla Local

    Azi începe Rabla Local

    Luni, de la ora 10:00, va debuta Programul Rabla Local, o inițiativă ce oferă oportunitatea proprietarilor de autovehicule vechi și poluante să își caseze mașinile pentru a primi 3.000 de lei. Buget este de 240 de milioane de lei și vizează peste 100.000 de români ca potențiali beneficiari.

    Prin intermediul acestui program, fiecare persoană fizică care îndeplinește condițiile va putea primi 3.000 de lei în schimbul casării unui autovehicul vechi și poluant. Din această sumă, 2.400 de lei provin din Fondul pentru Mediu, în timp ce 600 de lei vor fi susținuți din bugetul local. Programul Rabla Local are deja aproximativ 500 de primării înscrise, iar lista acestora poate fi consultată pe site-ul Agenției pentru Fondul de Mediu.

    Procedura de înscriere în program este simplă și se poate realiza prin înregistrarea pe site-ul AFM-ului. Cetățenii trebuie să se asigure că locuiesc într-o unitate administrativ-teritorială eligibilă și să dețină un autovehicul cu o vechime de peste 15 ani, ce urmează să fie scos din circulație. Casarea acestor mașini nu doar că va contribui la reducerea poluării și a emisiilor de gaze cu efect de seră, ci poate aduce și beneficii în ceea ce privește consumul de carburant al unui nou autoturism.

    În prima fază, programul Rabla Local estimează că peste 100.000 de români pot deveni beneficiari ai subvențiilor oferite. Înscrierea în cadrul programului se poate realiza până la data de 31 august 2023, ora 16:30, sau până când bugetul alocat fiecărei localități participante se va epuiza. Programul Rabla Local reprezintă o oportunitate importantă pentru românii care doresc să contribuie la protejarea mediului înconjurător și să își înnoiască parcul auto cu autovehicule mai sigure și mai eficiente din punct de vedere energetic. Dacă beneficiarii vor să-și cumpere mașină, aceasta trebuie să fie minim EURO 5.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: