spot_img
16.7 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăNationalCe spune premierul Ciolacu despre Bugetul aprobat în Parlament pentru 2024

    Ce spune premierul Ciolacu despre Bugetul aprobat în Parlament pentru 2024

    Premierul Marcel Ciolacu a vorbit joi, înainte de ședința de Guvern, despre greutatea cu care s-a reușit aprobarea Bugetului pentru 2024, precum și despre prioritățile în ceea ce privește pensiile, Sănătatea, Învățământul și investițiile.

    Mă bucur că avem Bugetul votat de Parlament, cu aproape 300 de voturi, deoarece de acest buget depind veniturile a peste 12 milioane de români, venituri care cresc anul viitor. Dacă scandalul din Parlament este prețul pe care a trebuit să-l plătesc eu, ca premier, pentru ca pensionarii să-și primească la timp în ianuarie pensiile indexate, îmi asum această problemă fără nici o ezitare. Sarcina mea, ca prim ministru, este să mă asigur că, în 2024, banii din buget ajung acolo unde este nevoie, iar acest buget oferă garanția că vom continua în același ritm șantierele de autostrăzi, că putem plăti mai bine dascălii, că vom avea medicamente și servicii medicale mai bune. Apropo de medicamente, avem astăzi o decizie extrem de importantă legată de medicamentele compensate cu 90% pentru pensionari. Creștem plafonul seniorilor care sunt eligibili să le primească, pentru a putea cuprinde un număr mai mare de pensionari. Este vorba despre oameni în vârstă, pentru care aceste medicamente sunt, cu adevărat, vitale.

    De asemenea, din anul 2024, am majorat bugetul Sănătății, cu peste 40%, fiindcă reprezintă o prioritate a acestui Guvern.” a transmis premierul Marcel Ciolacu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: