spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăNationalCFR: 330 de trenuri sunt anulate luni din cauza condiţiilor meteorologice

    CFR: 330 de trenuri sunt anulate luni din cauza condiţiilor meteorologice

    Un număr de 330 de trenuri sunt anulate din cele 1.947 de trenuri înscrise în graficul de circulaţie pe întreaga reţea de cale ferată, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, informează luni Compania Naţională de Căi Ferate (CFR).

    Potrivit sursei citate, şapte linii de cale ferată sunt în continuare închise şi se acţionează cu pluguri pentru deszăpezire, iar pe 11 secţii circulaţia feroviară este restricţionată, în sensul că trenurile circulă cu locomotive Diesel. Întârzierile care se înregistrează în prezent în circulaţia trenurilor sunt cuprinse între 20 de minute (trenul Bucureşti – Braşov) şi 143 de minute (trenul Bucureşti – Craiova).
    CFR precizează că măsura de anulare a mai multor trenuri are drept scop fluidizarea traficului în jumătatea de sud a ţării, precum şi intervenţia cu utilajele pentru deszăpezire. De asemenea, pe liniile feroviare deschise traficului, CFR va încerca să menţină cel puţin un tren de călători pe relaţie, astfel încât să existe asigure legături feroviare în aceste zone. „Facem precizarea că, pe întreaga reţea feroviară funcţionează comandamentele teritoriale de iarnă în dispozitiv complet, regionalele de cale ferată fiind dotate cu utilaje de intervenţie – drezine pantograf şi pluguri de zăpadă – necesare în orice situaţie de urgenţă. Personalul feroviar activat va acţiona, funcţie de evoluţia acestor fenomene meteorologice, cu utilaje speciale de intervenţie, în acest moment fiind pregătire pentru intervenţie 129 de utilaje feroviare”, se mai spune în comunicat. De asemenea, pentru perioada 13 – 15 februarie, operatorul naţional CFR Călători a luat următoarele măsuri: în zonele afectate de atenţionarea cod portocaliu nu se vând bilete de călătorie cu anticipaţie, pentru parcursul neefectuat, la trenurile care înregistrează întârzieri, la solicitarea călătorilor, se va restitui integral contravaloarea biletelor (pentru distanţa neefectuată), pasagerii pot efectua călătorii, fără plata diferenţelor tarifare, la alte trenuri sau pe alte rute pentru care au bilete, în situaţia în care apar modificări în circulaţia trenurilor la care au bilete valabile, în trenuri se pot cumpăra bilete la tarif de casă, în situaţia în care călătorii nu au timp să-şi cumpere bilet din cauza modificărilor de circulaţie, iar în situaţia anulării unui tren, călătorii vor fi direcţionaţi către alte trenuri cu aceleaşi destinaţii. Compania Naţională de Căi Ferate recomandă pasagerilor ca în zilele în care este valabilă atenţionarea de cod portocaliu să călătorească numai dacă este absolut necesar. De asemenea, înainte de efectuarea oricărei călătorii să solicite informaţii despre trenurile anulate şi despre întârzierile produse în traficul feroviar la staţiile CFR din Bucureşti şi din ţară.

    AGERPRES/(AS – Oana Tilică)

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: