Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, transmite că scumpirile recente la carburanți sunt temporare și că prețurile ar urma să revină la normal într-un interval scurt. Reacția vine după ce motorina a depășit pragul de 8 lei/litru în unele benzinării, pe fondul incertitudinilor generate de sancțiunile impuse companiilor rusești Lukoil și Rosneft.
Chirițoiu afirmă că evoluțiile din ultimele zile reprezintă o reacție de moment a pieței la introducerea sancțiunilor, nu un efect real al costurilor din industrie. El a precizat că „Am văzut în ultimele zile o creștere a prețurilor angro pe piața europeană, legată probabil de introducerea sancțiunilor. […] De-asta așteptarea mea este că în foarte scurtă perioadă prețurile își vor reveni”.
Acesta subliniază că barilul de petrol se menține în intervalul 60–65 de dolari, ceea ce nu justifică scumpiri majore la pompă. În opinia sa, pe măsură ce piața se stabilizează și devine clar că sancțiunile nu produc efecte semnificative, prețurile ar trebui să scadă: „Se va calma piața… cred că este o perturbare pentru o perioadă scurtă.”
Consiliul Concurenței monitorizează situația și solicită date de la companiile din sector, pentru a urmări evoluția prețurilor. „Monitorizăm atent situația și companiile știu asta”, a mai spus Chirițoiu.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat la rândul său că Guvernul a pregătit un proiect de act normativ pentru gestionarea situației legate de Lukoil. „Am pus deja draftul unui act normativ care să reglementăm această situație nouă… în legătură directă și cu cei de la OFAC, în legătură directă și cu compania”, a declarat acesta.
Bogdan Ivan a reafirmat că nu există motive care să justifice creșterea prețurilor la pompă.

