Guvernul va aproba un memorandum în ședința de joi, care vizează adoptarea unor principii generale pentru îmbunătățirea statutului personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic din sistemul național de învățământ, precum și valorizarea carierei didactice.
Potrivit memorandumului, se propune prioritizarea dialogului între Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și reprezentanții sindicatelor din învățământ referitor la grila de salarizare din familia ocupațională subsecventă, care va fi inclusă într-o viitoare Lege a salarizării. Conform noii legi, salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie, utilizat în fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023.
Un alt aspect menționat în document vizează introducerea unei prevederi în contractul colectiv de muncă la nivel de sector „învățământ preuniversitar”, prin care personalul din învățământ va beneficia de o indemnizație de concediu calculată în funcție de zilele de concediu și media zilnică a salariului de bază și a sporurilor/indemnizațiilor, conform legii, pentru fiecare lună calendaristică în care se efectuează concediul de odihnă.
Sindicaliștii din Educație spun, însă, că memorandumul nu are valoare juridică și continuă greva.