spot_img
Altele
    AcasăNationalHrebenciuc: Din februarie încolo va fi pe ordinea de zi suspendarea preşedintelui

    Hrebenciuc: Din februarie încolo va fi pe ordinea de zi suspendarea preşedintelui

    Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Viorel Hrebenciuc (PSD) a afirmat marţi că suspendarea preşedintelui nu poate fi acum o prioritate iar acest subiect va putea fi adus pe ordinea de zi după luna februarie a anului viitor. „E o mare prioritate acum suspendarea preşedintelui, o extraordinară prioritate, şi demiterea, şi suspendarea şi toate … din februarie încolo este pe ordinea de zi”, a declarat Hrebenciuc la Palatul Parlamentului întrebat fiind dacă proiectul de lege care modifică legea referendumului va fi dezbătut în această sesiune parlamentară. „Faceţi nişte calcule. Avem nevoie de cel puţin 90 de zile pentru declanşarea unui proces de acest gen. În acest an nu avem cele 90 de zile la dispoziţie. Este iulie, august, vacanţă parlamentară, nici în politică şi nici în ţară în iulie şi august nu se întâmplă minuni, toată lumea este în vacanţă. Din septembrie ne vom prezenta la post, dar vom fi cu gândul toţi la alegerile generale, care vor fi în octombrie sau în noiembrie. Dacă avem 90 de zile, ne ocupăm de alegeri sau de suspendarea preşedintelui? Ce e prioritar? Cred că noul Parlament sau noua majoritate ce o să iasă după alegeri. Se pune Guvernul pe undeva în luna decembrie, iar ianuarie va fi cu zăpezi, în februarie venim la Parlament plini de voie bună, o să îl prindem atunci pe domnul preşedinte Băsescu călcând Constituţia şi cred că o să-l suspendăm. Dacă nu i-o da Dumnezeu gândul cel bun până atunci domniei sale. Vă imaginaţi fiecare care este gândul cel bun”, a spus Hrebenciuc.

    AGERPRES/(A-Dana Piciu)

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: