spot_img
14.2 C
Târgu Jiu
duminică, octombrie 13, 2024
Altele
    AcasăNationalPremierul Ciolacu s-a întâlnit cu primarii municipiilor

    Premierul Ciolacu s-a întâlnit cu primarii municipiilor

    Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit, marți, cu primarii celor mai importante orașe ale țării, membri ai Asociației Municipiilor din România. O mare parte din întâlnire a fost consacrată finanțărilor prin Planul Național de Redresare și Reziliență, primul ministru cerând Guvernului și administrației centrale „să se miște mai repede și mai eficient”, pentru a-i sprijini pe edili în derularea proiectelor.

    „Faptul că administrația locală este atât de conectată la acest adevărat Plan Național de Dezvoltare Economică a României reprezintă un impuls major pentru Guvern și administrația centrală să se miște mai repede și mai eficient. Eu și colegii mei din Guvern le-am răspuns tuturor solicitărilor care vizează măsuri pentru a susține finalizarea rapidă a acestor proiecte care vor îmbunătăți viața a milioane de români. Sunt un adept al descentralizării fondurilor europene către administrația locală, iar în săptămânile următoare vom lua decizii concrete care să producă efecte vizibile în acest sens! Cred cu tărie că acesta este drumul corect pentru ca România să se dezvolte prin investiții importante folosind toți banii europeni disponibili.” a transmis premierul Marcel Ciolcau, după întâlnirea cu primarii.

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!