spot_img
21.6 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăNationalPrimii 100 de directori din Poşta Română vor fi demişi în cursul...

    Primii 100 de directori din Poşta Română vor fi demişi în cursul zilei de luni

    Primii 100 de directori din cadrul Companiei Naţionale Poşta Română vor fi demişi în cursul zilei de luni, urmând ca pentru restul personalului disponibilizat (până la cifra anunţată de 1.029 de persoane) deciziile de demitere să fie redactate zilele viitoare, a declarat, luni, ministrul Comunicaţiilor, Dan Nica, în urma unei întâlniri avute cu directorul Poştei Române, Ion Smeianu, şi cu liderul sindicaliştilor din Poşta Română, Matei Brătianu, alături de alţi 50 de sindicalişti din întreaga ţară. „Primii 100 de directori vor fi demişi în cursul acestei zile (n.r. – luni), iar restul personalului disponibilizat, de până la 1.029 de persoane, va părăsi compania în zilele următoare. Prin întocmirea unui act adiţional la contractul colectiv de muncă, angajaţii disponibilizaţi nu vor primi salarii compensatorii, iar în cazul celor găsiţi vinovaţi de fraudă se va menţine încărcarea de gestiune. Potrivit unor calcule realizate până în acest moment, Compania Naţională Poşta Română a înregistrat din anul 2009 şi până în prezent pierderi totale de aproximativ 500 de milioane de lei, respectiv 180 milioane lei în 2009, 130 milioane lei în 2010 şi 184 milioane lei în 2011”, a declarat ministrul Dan Nica. Potrivit acestuia, anul 2008 a fost ultimul an în care Compania a înregistrat profit. „La pierderile de aproximativ 500 milioane lei, se adaugă şi o amendă de la Consiliul Concurenţei de 103 milioane lei, modul în care va fi gestionată problema acestei amenzi urmând să fie decis de Guvernul României. Vreau să menţionez că modul în care a fost furată această Companie de conducerea anterioară nu s-a mai înregistrat decât în câteva ţări din Africa”, a precizat ministrul Comunicaţiilor. Dan Nica a menţionat, totodată, că se va acţiona pentru salvarea Companiei Poşta Română, spre deosebire de acţiunile fostei conduceri care îndrepta compania către un faliment clar. „Până în acest moment s-a decis doar disponibilizarea a 1.029 de persoane din cadrul Companiei, o eventuală disponibilizare a aproximativ 5.000 de angajaţi urmând să fie adusă în discuţie doar în cazul în care Compania ar urma să intre în faliment”, a precizat Dan Nica. CN Poşta Română SA este operatorul naţional din domeniul serviciilor poştale, având drept acţionar majoritar statul român, reprezentat de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale /MCSI/ cu 75% din pachetul de acţiuni şi Fondul Proprietatea cu 25 de procente. Poşta Română gestionează în prezent 5.800 unităţi teritoriale şi are 35.000 de angajaţi.

    AGERPRES/(AS – Magdalena Tănăsescu)

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: