spot_img
31.9 C
Târgu Jiu
sâmbătă, iunie 22, 2024
Altele
    AcasăNationalRadu Mazăre, liberat din închisoare. Se retrage din viața publică

    Radu Mazăre, liberat din închisoare. Se retrage din viața publică

    Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, a fost liberat din închisoare după o decizie definitivă a Tribunalului Ilfov. Acesta și-a ispășit parțial pedeapsa de nouă ani, iar la ieșirea din penitenciar a fost așteptat de soția sa.

    Mazăre a declarat ferm că nu mai este interesat de viața publică: „Nu mai mă interesează sub nicio formă viaţa publică. Nu mă mai întrebaţi ce a fost, nu mă mai întrebaţi ce voi face pentru că nu mă mai interesează. Asta a fost” a spus el.

    Întrebat dacă este pregătit să devină tată, având în vedere că soția sa este însărcinată, Mazăre a răspuns: „Da, și sunt fericit în primul rând pentru soția mea, care mi-a fost alături.”

    La întrebările despre planurile sale de viitor sau despre experiența din închisoare, Mazăre a replicat: „Dacă nu mă mai interesează viaţa publică, de ce vă mai interesează pe domniile voastre treburile astea…”

    Tribunalul Ilfov a decis luni să admită contestația lui Radu Mazăre împotriva deciziei Judecătoriei Sectorului 4, care îi respinsese cererea de liberare condiționată.

    ”În baza art. 425 alin. 7 pct. 2 lit. a din codul de procedură penală, raportat la art. 587 alin. 3 din codul de procedură penală; admite contestaţia formulată de condamnatul Mazăre Radu Ştefan, împotriva sentinţei penale nr. 996/2024 din 17.04.2024, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în dosarul penal nr. 6917/4/2024. Desfiinţează sentinţa penală nr. 996/2024 din 17.04.2024, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi, rejudecând în fond: În baza art. 587 din codul de procedură penală, raportat la art. 59 Cod Penal din 1969; admite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul Mazăre Radu Ştefan (date), aflat în stare de deţinere în Penitenciarului Jilava Bucureşti. Dispune liberarea condiţionată a contestatorului condamnat Mazăre Radu Ştefan, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 101/29.06.2023, emis de Tribunalul Ilfov, Secţia Penală; în baza sentinţei penale nr. 63/23.03.2023, pronunţată de Tribunalul Ilfov; prin care i s-a aplicat pedeapsa de 9 ani închisoare”, se arată în minuta instanţei.

    Radu Mazăre a primit o pedeapsă de nouă ani de închisoare, rezultată din contopirea a două condamnări definitive. Fostul primar al Constanței a primit una dintre pedepse, de nouă ani, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri, iar cealaltă, de cinci ani, în dosarul Polaris.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    Iliuși Antonie on Gorj: Se renumără voturile
    error: Content is protected !!