spot_img
17 C
Târgu Jiu
sâmbătă, iulie 27, 2024
Altele
    AcasăNationalS-a votat: 10 ani fără permis pentru șoferii băuți sau drogați

    S-a votat: 10 ani fără permis pentru șoferii băuți sau drogați

    Parlamentul a adoptat în unanimitate un proiect de lege care stabilește că șoferii prinși conducând sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive vor fi privați de permisul auto pentru o perioadă de 10 ani.

    Senatorul Robert Cazanciuc, inițiatorul proiectului, a explicat că această măsură va fi aplicată imediat după promulgarea legii și intrarea ei în vigoare. Astfel, oricine este depistat conducând sub influența substanțelor interzise va suporta nu doar sancțiunea penală, ci și interdicția de a mai conduce vehicule pentru o perioadă considerabilă. Legea a fost adoptată în Camera Deputaților, care este cameră decizională, și urmează să fie promulgată de președintele Iohannis.

    Această inițiativă legislativă vine ca răspuns la preocupările privind siguranța rutieră, în contextul în care numărul accidentelor grave și al victimelor pe șoselele din România a fost alarmant în anul precedent, conform datelor furnizate de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR). Astfel, în anul 2023, peste 1.540 de persoane au pierit în accidente rutiere, iar aproximativ 3.550 au fost grav rănite. Conducerea sub influența alcoolului s-a evidențiat ca fiind cea mai frecventă infracțiune a șoferilor, conform raportului IGPR, iar măsurile luate de autorități au vizat în principal reducerea acestui tip de comportament.

    Totodată, arată Inspectoratul, în anul 2023, au fost reţinute 225.887 de permise de conducere, dintre care 16.780 pentru contravenţia de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi au fost descoperite 8.368 de infracţiuni de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, însumând, astfel, 25.148 de fapte de încălcare a legislaţiei din cauza consumului de alcool.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    Iliuși Antonie on Gorj: Se renumără voturile
    error: Content is protected !!