spot_img
21.2 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 11, 2024
Altele
    AcasăNationalVictor Ponta: Aştept de la autorităţile locale un parteneriat cu Guvernul

    Victor Ponta: Aştept de la autorităţile locale un parteneriat cu Guvernul

    Premierul Victor Ponta a declarat miercuri, la sediul MAI, că îşi doreşte un parteneriat între Guvern şi autorităţile publice locale, adăugând că, în prezent, Executivul nu poate decât să peticească bugetul pentru că ţara noastră trebuie să respecte obligaţiile asumate în faţa partenerilor internaţionali. „Cred că trebuie să instituţionalizăm acest dialog prin MAI cu reprezentanţii legitimi ai comunităţilor locale, mai ales că mâine (n.r. joi), la rectificarea de buget, şi până la sfârşitul anului (…) bani prea mulţi nu sunt. E un buget aprobat de fostul Guvern. (…) Noi putem să facem mici corecturi acolo unde lucrurile sunt posibile. Acum peticim ce se poate petici. Totul păstrând această restricţie pe care o avem (…) a obligaţiilor pe care le avem cu partenerii internaţionali”, a explicat Ponta. El a spus că în prezent „este o situaţie fericită” având în vedere că majoritatea conducerilor autorităţilor publice locale aparţin USL, dar a subliniat că cele patru judeţe câştigate de Opoziţie nu vor fi ostracizate. „Din punctul meu de vedere, evident că ne aflăm într-o situaţie fericită de parteneriat, (…) dar asta nu înseamnă că şi cele patru judeţe care nu aparţin USL – Harghita, Covasna, Alba şi Arad – sunt puse de-o parte sau ostracizate (…) şi cele patru judeţe au exact acelaşi statut. Aştept de la dvs o voce puternică, (…) un parteneriat real cu Guvernul. (….) Suntem împreună toţi, în această barcă, inclusiv cei patru preşedinţi de CJ care nu sunt de la USL”, a afirmat premierul. El a adăugat că este necesară o nouă întâlnire în cursul lunii septembrie pentru a pregăti bugetul pentru 2013. Primul-ministru Victor Ponta participă la Ministerul de Interne la o dezbatere privind teme de actualitate ale administraţiei publice locale. La întâlnire participă, alături de ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, ministrul delegat pentru Administraţie, Radu Stroe, viceprim-ministrul Florin Georgescu, ministru al Finanţelor Publice, şi cei 41 de preşedinţi ai Consiliilor Judeţene. În cadrul reuniunii vor fi abordate subiecte privind funcţionarea administraţiei publice, finanţarea acesteia, întărirea disciplinei economico-financiare în domeniu, precum şi alte teme de interes.

    AGERPRES/(AS)

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: