spot_img
16.9 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăNationalVictor Ponta: De marţi le cerem parlamentarilor PDL care nu vin la...

    Victor Ponta: De marţi le cerem parlamentarilor PDL care nu vin la serviciu să-şi doneze indemnizaţia

    Social-democraţii le cer de acum înainte parlamentarilor democrat-liberali care nu vor veni la serviciu să-şi doneze indemnizaţiile, aşa cum fac şi cei ai USL, a declarat luni, înaintea reuniunii Biroului Permanent Naţional al PSD, Victor Ponta, copreşedinte al USL. El a anunţat totodată că protestul parlamentar continuă şi a arătat că la reuniunea grupurilor parlamentare reunite ale USL, care va avea loc luni după-amiază la Palatul Parlamentului, urmează să se decidă „foarte clar” implicarea în continuare a parlamentarilor în alegerile locale. „Protestul parlamentar continuă, pentru că nicio secundă nimeni de la putere nu doreşte să aibă vreun dialog cu noi. Răspunsul şi decizia lor e foarte clară – Roberta Anastase este mai importantă decât funcţionarea Parlamentului. Până la urmă, cele câteva persoane compromise din conducerea partidului sunt protejate şi de premierul Ungureanu şi de preşedintele încă al PDL, dl Boc. Este decizia lor şi cred că trebuie să-şi asume şi să le explice oamenilor dacă e mai important să fraudezi voturile de la Camera Deputaţilor decât să laşi instituţiile să lucreze”, a spus liderul PSD. El a reafirmat că parlamentarii PSD îşi vor dona indemnizaţiile pe luna februarie, pe care le încasează pe 5 martie, adăugând că unii au făcut deja acest lucru cu indemnizaţiile anterioare. „O să prezentăm un tabel cu toţi parlamentarii şi povestea asta cu banii pe care îi încasăm se întoarce împotriva celor de la PDL pentru că, de mâine, o să cerem parlamentarilor PDL, care de asemenea nu vin la serviciu, să urmeze exemplul USL şi să-şi doneze şi ei banii. Banii vor ajunge la cei afectaţi de guvernul PDL, la cei bolnavi de cancer, la diverse şcoli cu nevoi speciale, acolo unde banii ar fi trebuit să ajungă de la bugetul statului şi nu ajung din cauza măsurilor luate de PDL. În rest, situaţia e clară, acelaşi mod de guvernare, aceleaşi afaceri, aceleaşi scandaluri. Important este ca noi să ne pregătim pentru alegerile locale şi, după aceste alegeri, să pregătim alegerile generale pe care să le câştigăm aşa cum ne-am propus”, a subliniat preşedintele PSD.

    AGERPRES/(A – Cătălina Matei)

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: