spot_img
22 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăNews Alert20 județe sub Cod galben de vânt puternic și ninsori

    20 județe sub Cod galben de vânt puternic și ninsori

    Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă o atenționare meteo Cod galben de intensificări ale vântului și precipitații predominant sub formă de ninsoare, valabilă duminică, între orele 8:00 și 20:00, în 20 de județe.

    Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, în Carpații Orientali și în cei Meridionali vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, local însemnate cantitativ, iar în special la altitudini de peste 1.500 m se va depune strat mai consistent de zăpadă. Vântul va avea intensificări temporare, cu rafale de peste 55-60 km/h, iar pe creste peste 70-80 km/h, viscolind și spulberând zăpada.

    Se vor afla sub Cod galben județele Covasna, integral, și, parțial, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Alba, Harghita, Brașov, Sibiu, Vâlcea, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Gorj, Hunedoara, Caraș-Severin, Vrancea, Buzău, Suceava, Neamț și Bacău.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: