În seara zilei de 09.03.2012, orele 21:50, Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizata prin SNUAU 112, de către un participant la traficul rutier despre faptul că pe DN 66, în localitatea Drăguţeşti, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu victime. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Biroului Rutier. Din primele cercetări efectuate s-a constatat că C.G., de 59 ani, din municipiul Târgu-Jiu, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66, din direcţia Târgu-Jiu – Rovinari, la efectuarea manevrei de depăşire a unui autocar nu s-a asigurat corespunzător şi a intrat în coliziune cu acesta. În urma impactului, C.G. a suferit leziuni corporale, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Testaţi cu aparatul etilotest, C.G. a prezentat o concentraţie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru a fi lămurite cu exactitate împrejurările şi cauzele în care s-a produs accidentul de circulaţie, C.G. fiind cercetat şi sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care prezintă o concentraţie alcoolică peste limita legală.

