spot_img
Altele
    AcasăNews Alert"Acum, nu avem nicio ofertă pentru vreun jucător"

    „Acum, nu avem nicio ofertă pentru vreun jucător”

    Evoluţia bună a pandurilor din acest campionat a atras atenţia mai multor echipe pentru unii jucători. În presă se vorbeşte că Mihai Pintilii, considerat de Petre Grigoraş drept cel mai bun mijlocaş la închidere din România va fi cedat la una din echipele mari, Steaua sau Dinamo. „Acum, nu avem nicio ofertă pentru vreun jucător. Ce să vorbim de asta? Mai sunt câteva meciuri şi apoi se trece la treabă. Oricum, dacă vreun jucător nu mai vrea să continue la noi şi vrea în mod special să plece nu-l ţinem cu forţa”, spune preşedintele executiv al pandurilor, Eugen Pârvulescu. Este posibil ca oltenii să se mai despartă şi de alţi jucători, în special de cei care nu au dat randament, însă totul va fi decis după o şedinţă de analiză care va avea loc între antrenor şi conducere la finalul acestui an.

    „Nu ştim cine pleacă”

    Mihai Pintilii este de departe liderul pandurilor. Un jucător cu experienţă şi care în rolul de închizător îşi face bine treaba. Ba mai mult, Pintilii a prins şi ceva selecţii pe la echipa naţională, şi cum intrarea în circuitul naţionalei creşte cota jucătorului, atunci e clar că valoarea pandurului e în creştere. Mai mult ca sigur, dacă ceea ce se scrie prin presa centrală de sport cum că Pintilii este pe lista lui Dinamo şi a Stelei, gorjenii nu vor renunţa la jucător pentru o sumă de sub un milion de euro. „Nu mă întrebaţi preţuri că nu vă pot da”, a mai comentat Pârvulescu. Cert este că un titular, Vlad Chiricheş va pleca în această iarnă la Steaua. „Singurul jucător de care ştim sigur că va pleca este Vlad Chiricheş. În rest nu vrem să mai dăm pe nimeni”, a mai declarat Pârvulescu.

    În plus, oficialul pandurilor spune că nu s-a făcut nicio listă neagră. „Am văzut că au apărut ştiri că unii jucători sunt pe făraş la noi. Este vorba de Vranjes despre care s-a speculat că se va renunţa la el. deocamdată nu am făcut nicio listă cu jucătorii la care renunţă,m, asta dacă vom renunţa la cineva. Va fi o analiză la final şi atunci vom stabili ce vom face”, a mai declarat Pârvulescu.

    „Nu dăm gratis”

    Un lucru e clar, gorjenii nu vor renunţa la jucători în mod gratuit. „Cine nu mai vrea să rămână aici să vină cu oferte. Nu pleacă nimeni gratis că doar nu suntem casă de binefacere. Şi noi când mergem şi ne interesăm de jucători nu ni-i dă nimeni gratuit să spună: hai, duceţi-vă la Pandurii că aşa e cel mai bine. Să vină cu ofertele şi vedem ce facem”, a mai spus Pârvulescu. În privinţa achiziţiilor din această iarnă, gorjenii nu spun nimic. „Vrem jucători tineri dornici să facă performanţă. O să testăm probabil şi noi ceva, ştiţi filozofia lui Grig căruia îi place să promoveze tineri. Vedem ce va fi în această iarnă”, susţine Pârvulescu.

    Şi Jaka n-a mai venit

    Atacantul sloven, Jaka Stromajer a uitat să mai vină la echipă. Cum perioada de învoire a slovenului a expirat, mai mult ca sigur jucătorul va fi sancţionat pecuniar. „O să suporte consecinţele. El e jucător profesionist şi trebuie să respecte contractul. Nu ştiu ce e cu el, noi îl aşteptăm în continuare pentru că mai sunt patru meciuri până la vacanţă”, a încheiat Pârvulescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: