Autoritățile din Târgu Jiu au în plan realizarea unor noi baze sportive în Târgu Jiu. Investițiile se vor realiza în zona Narcise, acolo unde este un nou cartier în dezvoltare.
“Am primit o adresă oficială de la Compania Națională de Investiții (CNI) că în zona Narciselor, acolo unde amenajăm un mega-parc de agrement, avem deja prinsă o suprafață de 5 hectare pentru amenajarea unei mega-baze sportive. Sunt așadar 50.000 de metri pătrați care sunt folosiți pentru amenajarea unei noi baze sportive. La începutul anului 2021, noi trebuie să înaintăm doar studiul de fezabilitate către CNI, pentru realizarea acestei baze sportive pe care o punem la dispoziția tuturor celor care vor să desfășoare o activitate sportivă pe raza municipiului Târgu Jiu”, a declarat primarul Marcel Romanescu.